Ce este o rasa?

adn
Ce este o rasa? Ca sa punem intrebarea mai precis, care sunt conditiile necesare sa ne indreptateasca sa spunem cu convingere, ,,acest grup de animale constituie o rasa distincta?”

O definitie folositoare a ,,rasei” este ca o rasa este un grup de animale domestice care sunt destul de asemanatoare ( de obicei la aspect, productie, sau origini) incat sa fie grupate logic impreuna, si imperecherile viitoare in cadrul grupului sa produca pui tipici grupului. Acesta este, adevarul spus de reproductie. Aceasta este o definitie cu baze genetice, implica ca o rasa sa fie uniforma genetic destul incat sa ne permita sa prezicem tipul si productia.
In lumea animala, trei abordari separate combinate constitue rasele. Prima oara animalele se disting datorita originii; toti indivizii descendenti dintr-un particular grup fondator ( si doar din acel grup) fiind desemnat ca rasa. Apoi ei sunt deosebiti dupa scop sau utilitate; cateva rase exista pentru scopul de a vana cateva jocuri particulare, altele penru performanta unor sarcini particulare, uneori in cooperare cu stapanii umani, in timp ce altele isi datoreaza existenta doar pentru ca specia umana isi doreste companie.

In final animalele se disting dupa tipologie, standarde de rasa ( scrise sau nescrise) sunt utilizate pentru a descrie si recunoaste animale de o marime specifica, constitutie fizica, aspect general, forma capului, tipul urechilor si a cozii, penajul, etc., se spune ca sunt de aceasi rasa cele care au asemanari in aspectele de mai sus.

Declaratiile de mai sus sunt evidente si cunoscute tuturor crescatorilor de diferite specii si de animale. Cu toate aceastea, o corecta si intreaga intelegere a acestor simple concepte este vitala pentru o buna colaborare si functionare a crescatorilor de animale, chiar si pentru sanatatea si buna stare a animalelor care sunt obiectul cresterii.

Scopul meu in acest articol este sa elucidez raporturile dintre cele trei concepte de mai sus, sa demonstrez cum distorsionari sau proasta intelegere a acestor raporturi poate ameninta sanatatea animalelor si chiar existenta anumitor rase, si sa propun concepte care vor restabili identitatea de rasa si sanatatea genetica, in special la rollerii de Birmingham.

Pentru ca o rasa de animale sa isi indeplineasca efectiv scopul pentru care a fost creata; cele trei axe distincte, prin care se deosebesc rasele, trebuie sa se bucure de o importanta si o consideratie egale. Alt fel, vor apare probleme grave. Rasele nu se pot deosebi doar prin ascendenta, doar prin scop sau doar prin tip. Daca cei trei vectori care dicteaza identitatea de rasa nu se intrepatrund si nu coopereaza pe deplin, intregul oferit de acea identitate este absent sau ingustat.

Din pacate, aceasta cooperare suprema este o raritate in lumea animala din ziua de astazi. Criteriul ascendentei este aplicat rigid si mecanic; criteriul scopului sau utilitatii este subordonat sau nu este considerat deloc; si criteriul tipologiei este aplicat intr-un mod exagerat, obsedati de moda. Interactiunea celor trei factori este considerata rareori si aproape niciodata nu este facut un efort de integrare a tuturor celor 3 factori. De dragul discutiei, vom folosi rasele de caini ca un exemplu in care vom ilustra relevanta lor pentru rasa de porumbei Birmingham Roller.

Rasele de caini s-au format in multe moduri si inceputurile lor sunt des invaluite in obscuritate. Sa nu permitem sa fim invatati ca cele trei patru sute de rase de caini care exista sunt singurele posibile, sau ca nu pot exista si alte rase noi adevarate de caini. Posibilitatile genetice ale cainilor, ca si cele ale porumbeilor, ofera posibilitati nelimitate si unice de care este specia capabila. Rase noi se nasc si vechi rase mor periodic. Transformarea genetica a cainilor merge fara incetare, de asta este imposibil ca o rasa sa ramana inghetata, cu toate caracterele fixate si neschimbate, pentru orice perioada de timp.

Trebuie sa se realizeze ca rasele de caini, ca si rasele de porumbei, sunt facute de om; create prin selectie artificiala dintr-o diversitate nelimitata oferita de genotipul canin. Rasele nu trebuiesc comfundate cu specii sau subspecii, care apar natural sub influenta selectiei naturale; rasele de caini, din nou ca si cele de porumbei, sunt singurele varietati instabile facute de om care nu vor rezista neschimbate in mediul natural fara interventia omului.

O caracteristica importanta a raselor de animale este ca ele sunt creeate de crescatori- nu de registre sau organizatii protective ca si American Kennel Club. Originile si cursul unei rase sunt in mainile crescatorilor, prima, dupa si mereu. Este treaba asociatiilor de crescatori sa faciliteze si sa sustina munca crescatorilor si nu invers. Scopul organizatiilor de crescatori, sub care cele mai multe rase sunt incorporate, este sa promoveze o imbunatatire a raselor si protectia celor care le cresc si a celor care cumpara animale. Orice alt ceva tine de un plan secundar.

In mod normal o rasa a existat pentru o buna perioada de timp inainte de a ajunge la punctul in care a fost o rasa recunoscuta de registre. Acest lucru este valabil si pentru Bormingham Roller. Cu toate acestea, evenimentul ,,recunoasterii” in registre este mereu crucial in istoria unei rase. Asa cum arata lucrurile acum, recunoasterea unei rase este cruciala. Dar inainte de a incepe aceasta discutie, sa examinam de ce e nevoie pentru a incepe o noua si unica rasa, asa cum a fost si in dezvoltarea Rollerilor de Birmingham cu multi ani in urma.

Patru caracteristici esentiale disting in mod normal originea in sensul genetic a unei rase. Prima si cea mai cruciala caracteristica este EVENIMENTUL FONDATOR in care un numar restrans de exemplare este ales ca sa contribuie cu material genetic pentru a forma o pupulatie unica. Toti pot fi destul de asemanatori, sau pot fi foarte diferiti unul de altul ( asa cum au fost buldogul si mastifful cand a fost creat bulmastiful).

Ce conteaza este ca un numar fix de exemplare si uneori un numar foarte mic de indivizi sunt selectati din populatia existenta si se pleaca cu ei astfel incat doar materialul lor genetic formeaza piscina genetica din care se va forma noua rasa. Aceasta este in fapt urmatoarea caracteristica : IZOLAREA. Daca grupul fondator continua sa schimbe material genetic la intamplare cu populatia generala, nu va rezulta o noua rasa. Fara izolarea grupului fondator, diferenta care va creea noua rasa nu poate avea loc. Noii rase de porumbei cunoscute ca Rolleri de Birmingham nu trebuie sa ii fie permis sa reproduca inapoi cu porumbeii jucatori sau cu porumbeii din care au derivat.

Consecinta logica a acestei izolari este noua caracteristica: CONSANGVINIZAREA. Daca grupul fondator este mic sau de marime moderata, o asemenea consangvinizare nu poate ajuta sa apara. Chiar daca grupul fondator trebuie sa fie chiar mare, in mod normal cei care conduc reproductia care creeaza noua rasa vor gasi necesar la un anumit punct sa se angajeze intr-un grad mare de incest sau consanvinizare, sa faciliteze eliminarea caracterelor nedoarite si fixarea celor dorite. Unul isi poate imagina acest tip de activitate aparand cu rasele de porumbei jucatori in Black Country din Anglia cu multi timp in urma. In mod particular daca divergentele de tip si psihic sunt mari intre indivizii inplicati, consangvinizarea este necesara sa se defineasca un genom stabil in care variabilitatea intamplatoare este tinuta in limite specifice dictate de crescator.

Factorul final esential este SELECTIA ARTIFICIALA, nu doar consangvinizarea singura va servi ca sa fixeze tipul caracteristic si sa se elimine caracterele nedorite. Crescatorii trebuie sa selecteze indivizii produsi in primele generatii astfel incat doar cei care arata caracterele dorite sa le fie permis sa reproduca viitoare generatii.

Fara acesti patru factori: evenimentului fondator, izolarea, consangvinizarea si selectia artificiala, noi rase in mod normal nu ajung sa existe. Aceste patru unelte sunt utilizate sa defineasca un nou genom care, sa speram ca, va contine doar caracterele dorite de creatori ale noii rase si este capabil sa se reproduca singur , cu caraterele lui distincte, cu un grad corect de stabilitate si consistenta.

Continuarea sanatoasa a raselor

Regnul animalelor de rasa are si acum probleme serioase datorita unui esec general in a distinge intre ce este necesar pentru a stabili o rasa si ce este de dorit sa se continuie in a perpetua acea rasa. Cele mai multe rase inregistrate au o vechime mai mica de 100 de ani ca si rase inregistrate; multe au doar 50-60 de ani. Totusi majoritatea raselor arata un nivel al defectelor genetice care poate fi considerat ca inacceptabil.

Peste 500 de defecte genetice distincte au fost catalogate la diverse rase pure de caini si mai multe ies la lumina in mod regulat. Rasele pure de pisici sunt afectate in mod similar. Multe din aceste defecte au atins un mare nivel de incidenta, creand probleme pentru crescatori si stapani, amenintand sanatatea intregilor efective ale rasei. Ca si in cazul multor rase pure, la fel sa ajuns la ruina cu multe loturi de Birmingham Roller.

Totusi in cadrul multor rase s-au dezvoltat programe destinate sa indentifice cu succes animalele afectate, in cateva cazuri indivizi cu cateva generatii de ascendenta ,,curata” continuau sa produca cu incapatanare pui afectati nedoriti in efective. Sa incercam sa analizam ce nu mergea bine si ce trebuie facut ca sa corectam situatia.

Pentru inceput trebuie sa recunoastem ca practici care au fost esentiale pentru a diferentia si stabili o noua rasa pot sa nu mai fie necesare sau de dorit pentru continuarea in timp si pot de fapt vatama existenta unei rase pe timp lung. Sa luam de exemplu izolarea. Fara izolare genetica, nu ar fi posibil sa se controleze genomul unei noi rase care este inca in numar mic.

Trebuie timp si o atenta crestere pentru a fixa o noua combinatie de caracteristici; cand acest lucru este facut, adaugarea de nou material genetic ar fi in general contraproductiva. Dar totusi pe timp lung, daca izolarea genetica este mentinuta, va conduce la degenerare prin drift genetic. La fel consangvinizarea, daca este practicata chiar si dupa ce nu mai e necesara, va conduce la un mare grad de homozigotare care poate foarte bine distruge sanatatea genetica a noii rase.

Caracteristicele genetice recesive vazute rar inainte vor deveni evidente si vor ameninta viabilitatea rasei. Chiar si selectia artificiala, daca este facuta prea drastic un timp prealung, se poate combina cu izolarea si consangvinizarea sa reduca drastic efectivul populatiei reproducatoare, acest lucru erodand sanatatea genetica a rasei.

Ilogica rasei pure

Structura actuala a pedigreelor intruchipeaza o ilogica care este direct raspunzatoare pentru actuala criza genetica la rasele pure: ilogica de a creste puritate. Idealul liniei purificate este vazut ca un scop in sine; in consecinta, pedigreeul a fost structurat sa reflecte si sa intareasca idealul rigid si absolut.

Aceasta insitare pe puritatea absoluta a raselor rasare din notiunile secolului XIX ale ,,tulpinei superioare” care erau exemplificate in aristocratii umani si in caii pur sange. Acelasi ideal, a condus la o concluzie ilogica in planul uman, concluzie care a devenit acum discreditata ,, rasismul stiintific” al Nazistilor, care au incercat prin imperecheri umane selective sa creasca un super-om Aryan.

Ideea tulpinei superioare a fost ca ,,trebuie reprodus cel mai bun cu cea mai buna”, angajand o consangvinitate sustinuta si o selectie a calitatilor ,,superioare”, ar trebui sa se dezvolte o linie de sange superioara din orice punct de vedere pornind de la lotul de baza care era cel mai bun lot care il putea produce natura. Linia noua purificata trebuie protejata de dilutie si de depreciere.

Nu exista nici un suport pentru acest tip de rasism in descoperirile geneticii moderne, de fapt, e chiar opusul: grupurile de populatie care sunt limitate numeric si inchise la afluxul genetic sunt practic acum inferioare din punct de vedere genetic. Cu siguranta in secolui XIX devenise evident ca aristocratii Europei se degenereaza rapid sub propria lor versiune de ,,registru genealogic inchis”.

Idealul de a creste puritate a fost aplicat raselor pure de animale asa cum au rezultat la sfarsitul secolului XX intr-o subcultura care tine ,,rasele pure” inregistrate ca stocuri de animale fiind suprerioare incrucisarilor sau stocurilor de corcituri. ( Cuvantul ,,corcitura” este de fapt o parte a vocabularului rasist, fiind aplicat stocurilor de animale care nu sunt inregistrate ca rase, animalelor incrucisate, chiar si persoanelor care sunt rezultatul unui amestec de rase!).

In acest concept subcultural, sa gandit ca este de o importanta capitala ca loturile de rasa pura sa fie mentinute neatinse de nici o influenta genetica din exterior protejandu-se tulpina superioara care este produsa din reproductia inregistrata intr-o carte de reproductie inchisa dintr-un mic grup-un stoc fondator. Este aplicata aproape tuturor raselor de animale, nu doar porumbeilor.

Noilor membri ale acestor registre de rasa le este cerut sa sa comformeze ,, Conditiilor de membru” prin care ei promit ca nu au de-a face cu animale care nu sunt ,, de rasa pura” ( cu exceptia animalelor de companie si a locatarilor ocazionali); ,,rasa pura” fiind un termen care se refera doar la ,,indivizii inregistrati” (sau care indeplinesc conditiile de inregistrare), sau acei indivizi care au un pedigree ,,dovedit”.

Puii care fac subiectul unor plangeri pecum ca ei nu ar fi de rasa pura sunt investigati in cadrul raselor de animale, si in multe cazuri, sunt retrasi din registre prin rezolutia data de consiliul director al clubului. Fie ca va place sau nu, aceasta este efectiv o varietate a ,,rasismului” in conceptul si practica aplicata animalelor.

Nu toti crescatorii de animale sunt de acord cu propozitia care spune ca puritatea rasei este mai importanta decat orice alt ceva, in special cand ei se comfrunta cu problema de a creste animale carora le este aplicat si un standard de performanta. Multi din acesti dezinteresati sunt obligati sa continue cu reproductia fara beneficiile unei inregistrari generalizate in pedigree la centrele oficiale care ofera certificate de origine- de exemplu, cei care cresc ,, Huski “, cea mai performanta rasa de caini care trag sanii care domina atat cursa scurta cat si cursa lunga, pastreaza inregistrari sofisticate ale pedigreelor si au programe sofisticate de reproductie, dar doar ca crescatori individuali.

In mod similar multi crescatori de rolleri de Birmingham tin linia pedigreelor inapoi pana la importul original de la Pensom. Insa uneori cativa membri ai crescatorilor de animale pure ( inclusi aici si rolleri de birmingham) se angajeaza intr-o rebeliune subtila, reproduc in liniste ( chiar si rolleri de birmingham, indiferent de culoare) doar dupa judecata lor superioara si standardele de performanta in ciuda restrictiilor comventionale mentinute de cei devotati comvingerilor rasei pure.

In cadrul clubului Greyhound din Australia, cand recent s-au luat niste mostre de ADN pentru teste, sa zvonit ca sau descoperit multe neconcordante in pedigree si ca multe incrucisari intre rase sau intamplat de fapt. In mod similar crescatorii de Husky siberian sunt constienti ca multe linii din cadrul Clubului Canadian s-ar putea sa fi primit in mod repetat infuzii de material genetic de la exemplare impure sau de la alte rase. Deasemenea am vazut acest lucru si la rollerii de birmingham cu scopul de a importa diferite culori si modificatori.

In cateva cercuri se poate ajunge la concluzia ca este chiar ok sa se hibrideze ocazional daca ai un bun motiv sa o faci si daca o folosesti in asa fel incat sa nu produci corcituri care sa fie ,,rusinoase”; daca unul reproduce inapoi catre originali pentru acceptarea degetica opt generatii; sau daca unul ,,chiar nu este prins!”. Astfel sfintenia rasei pure poate fi uneori violata in practica actuala, in special cand reproductia se desfasoara cu animale care sunt tinute intamplator si liber.

Mai importanta decat notiunea idealistica de puritate a rasei, geneticienii care studiaza populatiile insista ca populatiile limitate aflate sub o puternica selectie artificiala, fiind subiectul unor mari nivele de consangvinizare simplu nu isi pot mentine variabilitatea genetica si vigoarea pe termen lung fara introducerea de nou material genetic.

Ei se refera, mai mult, la adevarata incrucisare, introducerea unor exemplare neinrudite in linia de reproductie, nu doar folosirea unui animal care poate fi din stocul alt cuiva care este, in fapt, derivat din exact acelasi stoc de baza dar cu cateva generatii in urma.

Cercetarile efectuale asupra ADN-ului au schimbat radical conceptul speciilor, subspeciilor si varietatilor. In secolul XIX si in prima jumatate a secolului XX am fost invatati ca o specie poate fi reprezentata de un tip specimen, ca marea varietate a indivizilor unei specii sunt fotocopii virtuale a specimenului tip, genetic vorbind, si ca norma genetica a majoritatii speciilor era homozigotismul pe cat mai multi loci.

In mijlocul anilor 1960 credibilitatea acestei idei a fost spulberata cand studiile efectuate cu electroforeza proteica au relevat un extins polimorfism proteic care nu era ulterior suspectat. Astazi conceptul de specie intr-o forma satisfacatoare de sanatate genetica invoca o stare de ,,balanta dinamica” in care genomul speciei contine o matrice de genotipuri cu o un mare grad de heterezigotism, cu alele multiple pe multi loci. Acum se crede ca selectia naturala favorizeaza heterizigotismul intr-un mod care tinde spre un stadiu maxim de variabilitate naturala, conservand marea varietate a posibilitatilor pe care o specie le poate intalni odata cu provocarile mediului.

Invers, speciile care si-au pierdut cea mai mare a variabilitatii genetice, de multe ori prin efectul ,,bottlenecks” ( gat de sticla) le poarta intr-un mare risc de extinctie datorita pierderii capacitatii adaptative, rezultand o mare susceptibilitate la boli lipsa abilitatilor parentale, etc. ( Cel mai celebru exemplu este ghepardul, care este aproape in totalitate homozigot si se crede ca ar fi trecut printr-un ,,botlneck” si ca la un moment dat populatia sa redus la un mic numar de exemplare.)

Nu exista nici un motiv pentru care rasele domestice de animale nu pot fi mentinute intr-un stadiu balansat de heterozism, analog cu cel al speciilor sanatoase de animale salbatice, daca gandirea tipologica poate fi intr-un anume mod inlocuita ( sau cel putin temperata) cu gandirea de populatie. Crescatorii admit in general ca, in realitate, putine animale sunt perfecte cu standardul de rasa, desi acest lucru nu diminueaza stabilirea unor registre de rasa in nici un fel.

Astfel conceptul de specimenul de tip perfect, la care o rasa intreaga trebuie sa se comformeze cat mai aproape posibil, este in realitate strain pentru rasele de animale domestice asa cum este si pentru animalele din salbaticie. Vedem asta in rollerii nostri de birmingham unde gasim o mare varietate de tipuri si culori care se stie ca presteaza conform standardului.

Urmarirea fanatica a unui tip de rasa si excluderea altor factori mult mai importanti a condus la o situatie distincta si nesanatoasa in cazul multor rase. Cum majoritatea crescatorilor par sa isi dirijeze eforturile spre productia de exemplare castigatoare in expozitii sau specimene performante, a rezultat o situatie in care eforturile continuate de a produce campioni conduce spre exagerari din ce in mai mai mari ai unor anumiti factori, factori care sunt banuiti ca ar fi cei care asigura succesul in competitii

. Este un fapt acceptat, consangvinizarea stransa este cea mai rapida strada spre un astefel de ,,succes”. In lumea canina, aceasta este reteta de succes a unui crescator de show care reproducea pentru ,,excelenta” ( de Boer and de Boer Cainii in Canada, Aprilie 1994):

,, Abordarea mea ar fi sa indentific un extraordinar, caine dominant. Sa il numim ,,Shadrack”. Ca sa imbunatatesc sansele o sa cumpar trei catele care au ca bunic pe partea mamei acelasi caine ca si tatal lui Shadrack. Sa numim bunicul ,,Fashion Hint”. Voi reproduce fiicele lui Fashion Hint cu Shadrack. Presupun, ca in prima generatie, voi obtine trei catele frumoase. Pentru a doua generatie, le voi reproduce cu un mascul care este pentru ele o jumatate de frate ( pe partea lui Shadrack, si am grija sa fie tot un mascul dominant). Pentru a treia generatie, cateva ,,amestecuri si potriviri” includ sa merg inapoi la Fashion Hint sau Shadrack. Voi face si imperecheri frate-sora sau tata-fiica”.

Cei care cauta o rasa din ce in ce mai rafina si mai performanta conduc direct spre un avansat grad de homozigotare, marind coeficientul consangvinizarii, micsorand populatia efectiva care reproduce si reducand consecvent varietatea genetica in multe rase, printr-o crestere in linie ascendenta si necontrolata. Toate acestea sunt foarte asemanatoare cu conceptul de ,,reproducere covrig”, cea mai comuna practica recomandata de reproductie pentru rollerii de Birmingham.

Cercurile expozitionale au fost responsabile pentru declinul scopului reproductiei, abilitatile de munca si temperamentul in foarte multe rase, rase cu performante notabile, asa cum am vazut in trecut la rollerii de Birmingham cu aparitia rollerilor de show care au fost un fiasco.

Laudele oferite repede si gratis varietatilor selectionate de culoare au inlocuit prea repede toata munca grea care este necesara sa se conserve abilitatile avansate de a performa. Daca pasarile noastre trebuie sa se comformeze unui ideal, moda trebuie sa gaseasca o cale care sa asigure asta, avand loc o mai mica reproductie in linie ( in cazul liniilor slabe) o sa dispara slaba rezistenta si laudele gratuite, asa marea atentie o sa fie indreptata catre performanta, asa cum a fost cazul in zeci de ani pana acum.

O infatisare balansata a identitatii de rasa trebuie restabilita integrand performanta cu idealurile comformatiei, frumusete si ,,tip”. Doua aspecte cu care un crescator trebuie sa le acorde o importanta egala in loc sa priveasca optional doar spre unul din ele. De exemplu, reproductia rollerilor si ducerea lor in expozitii doar pentru vanzare, fara nici un efort pentru a mentine si dezvolta abilitatile lor de a performa, este un abuz clar care va conduce invevitabil la o degenerare mentala a rasei.

Abandonarea selectiei naturale

Crescatorul loturilor domestice presupune des ca a abandonat taramul selectiei naturale si ca doar selectia artificiala joaca un rol important in programul lui de reproductie. Nimic nu poate fi mai departe de adevar. Crescatorul poate incerca sa abandoneze selectia naturala; insa, selectia naturala nu va abandona lotul lui. Asa cum spune un genetician: ,, Caracteristicile selectionate de om, ca si culoarea florilor sau forma selectate de un horticultor, de obicei nu perturba puternica setare genetica a variabilitatilor speciilor.

Multe asemenea schimbari sunt reversibile cand o mai mica restrictie asupra unui grup este instaurata. Sistemul ,,balansat” pare sa fie retinut de selectia naturala, care, poate paradoxal, strabate majoritatea sistemelor de selectie artificiala”. ( Hampton L. Carson, The Genetics of the Founder Efect. 1983).

Aceia care doresc sa dea la o parte balansatul genomului sosit odata cu selectia naturala trebuie sa se zbata dupa accea sa atinga si sa mentina o oarecare vitalitate in loturile lor. Selectia artificiala singura implica o reproductie facuta intr-un mod care ignora grav cei mai multi loci din genom. Cum genele sunt asortate in grupuri pe cromozomi ( un fenomen cunoscut ca ..linkage-legatura”), consangvinizarea si selectia pentru caracterele dorite inevitabil afecteaza multe alte gene care sunt selectate intamplator si foarte des fixate homozigot cu o ignoranta totala fata de ce se intampla.

Acesta poate fi un factor major in aparitia bolilor genetice. Acea selectie naturala, intrerupta pentru un sezon de selectia artificiala, o foarte buna nutritie, un avansat tratament veterinar, reafirma natura sa intr-un nivel mai adanc si mai serios cand noul genom setat de crescator dovedeste greseli in nechibzuinta sa genetica, astfel incat un animal sanatos si puternic nu mai poate fi produs, oricat de atractive ar fi tipul si performanta in ochii arbitrilor.

Depresia de consangvinizare

Pe ce variabilitatea genetica se diminueaza si starea homozigota se mareste prin consangvinizare, un sindrom cunoscut ca depresia de consangvinizare se instaleaza. Este caracterizat printr-o reducere a vitalitatii ( supravietuirea propriilor pui), greutatea la nastere, fecunditatea (numarul de pui) si fertilitatea ( succesul reproductiv), impreuna cu alte lucruri. Multe din ele sunt cauzate de prezenta unor rare alele recesive vatamatoare in forma homozigota.

O parte din ele pot fi si din cauza absentei supra dominantei oferita de combinatiile heterozigote. Pe ce depresia de consangvinitate devine mai severa, liniile foarte consangvine tind sa dispara prin pierderea abilitatii de a reproduce cu succes si/sau incapacitatea puilor lor de a supravietui. Variaza in intensitate de la specie la specie, probabil datorita variatiei numarului de gene letale naturale, genelor subletale si subvitale implicate. Cateva mamifere salbatice nu inregistreaza nici o mortalitate cand reproduc pui in captivitate fara a fi consangvinizate, arata 100% mortalitate a puilor cand sunt consangvinizate! O analiza a inregistrarilor despre reproductia a 44 de specii (Ralls&Ballou) in captivitate a aratat ca mortalitatea infantila era mai mare in cazul animalelor consangvinizate decat la cele non-consangvinizate in 41 din cele 44 de specii la care au fost analizate inregistrarile.
Vitalitatea in declin cauzata de fixarea accidentala a alelelor subletale si alelelor subvitale nu va fi facuta pentru nici un numar de puncte de zbor, premii sau trofee. Criteriile de fitness nu vor fi inlocuite de criteriile care dicteaza esteticul sau performanta. Mediul in care traieste animalul va fi ultimul arbitru care va decide daca capacitatile lui vor fi sau nu respinse. Iti poti vaccina pasarile si le poti trata cu antibiotice, le poti hrani cu vitamine si minerale cum doresti, sau le poti inchide intr-un laborator steril lipsit de agenti patogeni! Totusi selectia naturala nu poate fi evitata; doar va apare la un nivel mai profund. Intr-un anume fel mediul pasarilor include propriul lor corp fizic; daca genele care dicteaza fiziologia lor sunt defecte, atunci pasarile sunt blestemate indiferent de frumusete, tip classic al rasei, sau calitatile performantei. Adevarul este ca acea ,,tulpina superioara” nu poate fi produsa de mana omului prin programe reproductive si selectie artificiala; deciziile crescatorului sunt supuse dreptului de ,,veto al naturii mereu.
Stiind acestea, atunci, crescatorul ar trebui sa inlocuiasca selectia naturala? Daca o va inlocui pentru a castiga bani, degenerarea lotului la sfarsit il va scoate din afacere si costurile veterinare ii vor manca profitul. Daca o va inlocui cu expozitii si trofee, in cele din urma castigatorii lui frumosi vor genera verigi slabe si degenerari. Daca o va inlocui cu programe de ,,eliminare a defectelor genetice”, in cele din urma lotul se va prabusi datorita depresiei de consanginizare si femelele vor esua in a depune oua, nu vor mai creste puii natural, puii vor muri in cuib. Daca o va inlocui cu tratamente veterinare, lotul sau va muri prematur datorita cancerului intratabil sau puii vor cadea prada bolilor virale in ciuda vaccinurilor polivalente. Daca o va inlocui cu munca si austeritate, lotul sau se poate sa indure un pic mai mult, dar in cele din urma se va dovedi ca este afectat de boli genetice care au scapat prin programul sau, sau ca performanta va scadea misterios pe ce coeficientul de consangvinizare creste. In cele din urma, selectia naturala nu poate fi inlocuita cu adevarat de criteriile artificiale. Crescatorul trebuie sa gaseasca un mod sa lucreze cu selectia naturala, in cadrul la ce se stie despre ciclurile biologice din lumea naturala. Noi in campul crescatorilor de rolleri trebuie sa incepem sa luam lectii de la biologii lumii salbatice, de la biologii care studiaza evolutia, de la geneticienii care studiaza populatiile.
In cautarile noastre de puritate a rasei, de tulpine superioare, de tip clasic, de joc perfect, putem face un dezastru trist pentru pasarile noastre- cu temperament nevrotic, orbire, surzire, slabiciuni ale sistemului imunitar, boli de piele, tulburari ale sangelui, proasta functionare a sistemului endocrin, malformatii deliberate, si chiar des inabilitatea de a reproduce fara doici si fara interventii din partea veterinarului. Cat de inteligenti am fost!
Putem acum sa privim clar spre ceea ce trebuie sa facem; la creatiile noastre demne de mila si pline de defecte in lumea noastra formata din porumbei si , ca oameni maturi si inteligenti, sa incercam sa facem mai bine? Daca vom fi intradevar destepti, vom incerca sa imitam cat mai aproape metodele naturii, sa lucram cu sistemele naturale, desi pentru propriul nostru sfarsit. Acest lucru ar fi intradevar inteligent. Ma gandesc ca acum este posibil, daca noi vom iesi din mica lume incestuoasa a raselor pure si daca vom invata ceva de la oamenii care muncesc in alte campuri zoologice.

Heterozigot

Mai des cunoscut ca vigoare hibrida, heterozigotismul este o situatie cand se face o incrucisare intre doua sau chiar trei linii foarte consangvine care au performante deosebite pentru caracterele urmarite, de exemplu randamentul mai mare al porumbului. Functioneaza bine la plantele capabile de auto-fertilizare, dar si-a demontrat efectele si la speciile domestice.

Este de remarcat ca in practica multe linii consangvine trebuie dezvoltate in acelasi timp, apoi uo hibridare aleatorie trebuie facuta pentru a stabili care linie da rezultatele dorite. Desi metodele crescatorilor de seminte sunt nepotrivite cresterii rolerilor, principiul pe general este interesant, deoarece ne ofera ideea ca heterizogotismul functioneaza datorita heterozigotarii generatiei hibride, probabil prin actiunea ambelor gene dominante si supra-dominante. Geneticienii incep acum sa realizeze ca sistemele heterozigote balansate a multor specii salbatice implica un efect heterozigot care le da un mare grad ,,fitness’’.

La inceputul acestui articol am declarat ca trei axe distincte luate impreuna ajuta la indentificarea raselor- ascendenti,scop, si tip- trebuie sa se imbine perfect si cooperant, sau daca nu deplinul oferit de identitatea de rasa va lipsi sau va fi ingustat. Lasati-ma acum sa descriu cum o astfel de relatie poate fi atinsa.

Pentru a incepe, trebuie sa luam in considerare deschiderea pedigreelor, in fiecare familie de rolleri, pentru a primi nou material genetic. Acolo nu poate fi o sanatate genetica pe termen lung in mici populatii fara infuzii periodice de nou material genetic. Un mare ,,sacrificiu” trebuie sa facem, este in realitate un sacrificiu, trebuie sa abandonam atitudinea rasista si conceptul riguros de puritate a rasei.

Trebuie sa recunoastem ca inainte de toate, un roller este un porumbel, din specia Columba Livia, si aceasta este adevarata lor identitate. Prima oara sunt porumbei, inainte de a fi ,,Jaconettes” sau ,,Pensoms”; identitatea familiei este subordonata identitatii speciei. Trebuie sa incetam tratamentul familiilor de rolleri ca si cum ar fi specii, sa abandonam rigiditatea si gandirea ingusta tipica care a fost mostenita in lumea crescatorilor.

Trebuie sa recunoastem ca, desi familiile de porumbei sunt unice, acolo este, in realitate, nici o valoare pozitiva in incercarea sustinerii familiilor sau grupurilor de rolleri care sunt toti clone sau fotocopii a unui specimen reprezentat de un standard de performanta. Nu ar trebui sa fie prea greu, cum crescatorii si arbitrii nu au fost niciodata capabili sa ajunga la o intelegere si o interpretare consistenta a rasei sau a standardelor de performanta. De ce, atunci, trebuie sa pretindem ca un standard, asa cum exista acum evoca o interpretare diferita in mintea oricarui crescator sau arbitru, descrieti o singura familie ideala?

Familiile de rolleri pot si ar trebui sa fie diferentiate, crescute si mentinute intr-o balanta dinamica, populatii de baza heterozigote fara restrictii de a fi inchise intr-un grup istoric fondator. Cartea inchisa a pedigreelor si puritatea de rasa sunt doua concepte care, dintr-un punct de vedere genetic sunt inutile. Intradevar, asa cum am vazut, pentru a mentine o populatie sanatoasa genetic si limitata, aceste doua metode sunt chiar contraproductive.

Unde este logica atunci cand supunem toate familiile de rolleri unui sistem inchis bazat pe puritate care garanteaza degenerararea genetica progresiva, pierderea rezistentei si a vigorii speciei, si intristreaza orice crescator cu rezultatele nedorite, nefericita responsabilitate de a produce din ce in ce mai mult, defecte nesanatoase si loturi afectate odata cu trecerea timpului?

Notiunea ca bolile genetice pot fi controlate sau eliminate cu ajutorul programelor de monitorizare sau a selectiei este un concept al carui timp a sosit, dar se poate sa nu se fi nascut totusi din experienta generala. Se poate ca un crescator uneori sa isi imbunatateasca sansele si sa produca loturi mai bune slectand bine parintii, dar selectand prin eliminare sau testare se poate sa nu rezolve problemele genetice ale lotului intr-un sens mai larg.

In ciuda generatiilor care se succed de loturi ,,curate”, liniile pot inca produce din ce in ce mai multe animale afectate. Asta e pentru ca defectele sunt mostenite in reproductia apropiata/incest. Pentru a restitui sanatatea genetica trebuie sa adoptam un alt sistem. O sa fiu intrebat: ,, Cum o sa incrucisam loturile noastre pentru a elimina defectele genetice?” Raspunsul e ca incrucisarea nu va elimina nici un defect genetic.

Incrucisarea nu va pune capat problemei. Daca putem intr-un fel elimina toate variatiile genelor care stim ca produc anomalii vatamatoare, plus cele pe care le vom descoperi de acum inainte, vom concluziona la sfarsit ca genomul ramas nu este viabil, ca reproductia sanatoasa si cresterea pana la maturitate nu poate avea loc. Defectele genetice nu sunt ,,eliminate” in natura. In schimb imperecherea intamplatoare si obiceiurile comportamentale care descurajeaza consangvinizarea au grija sa asigure un mare nivel de heterizigotie si in consecinta rareori se ajunge la starea homozigota.

Daca vom face pasi sa setam modele similare de imperechere la rollerii de Birmingham, vom fi capabili sa reducem mult nivelul de expresie al genelor defecte, ceea ce este tot ce se cere. Scopul final este sanatatea lotului si nu ,,puritatea rasei”.

Liniile selectionate si purificate or sa fie slabe din alte motive, asa cum am explicat. Acum, odata cu trasarea genomului porumbeilor si cu indentificarea celor mai comune defecte, vom fi probabil capabili sa utilizam studiile ADN pentru a face imperecheri recomandate care nu vor produce pui cu defecte homozigote- cu conditia sa avem destula varietate genetica disponibila pentru incrucisare sa ne ofere distincte linii genetice din care sa alegem! Asa cum stau lucrurile acum, cateva familii pot fi deja foarte homozigote incat sa fie foarte greu gasirea unor parteneri cu care sa evitam unele defecte genetice fara sa le intarim pe altele!

Pot deja sa aud cativa oameni obiectand, dupa ce au crezut in ideea de a reproduce intr-un sistem in care incrucisarea este incurajata, ,,Sigur acest sistem va produce rolleri care nici macar nu sunt reprezentativi pentru rasele lor, sau vor arata o lipsa a performantei pe care o cautam si o apreciem! Ce se intampla atunci?” Gandirea dupa un tipar moare greu. Obisnuiam sa ma ingrijorez sa nu cumva sa reproduca rollerii mei un porumbel cu mot, picioare incaltate, sau 13 pene in coada. Nu sa intamplat niciodata. Lasati-ma sa spun urmatoarele celor care se ingrijoreaza ca o rasa balansata heterozigota va produce exemplare ,,netipice”.

Este mult mai bine ca uneori reproducatorii nostri sa produca un pui putin mai slab in ,,tip”, decat sa producem un mare numar de pui condamnati sa traiasca o viata plina de suferinta, care vor creea anexietate, mari facturi catre veterinari, frustrare si nefericire pentru proprietari. Acest lucru il facem acum cu multe rase de animale. Peste 60% din Golden Retrevier, de exemplu, va suferi de dispaxie de sold, osteoartrita sau osteocondrita in viata lor. Este acest lucru de preferat fata de posibiliatatea de a produce din cand in cand un pui lipsit de ,,tip” dar care va bucura totusi pe cineva ca si un animal sanatos de companie? Sunt sigur ca o sa fie necesar un pic de timp pentru fiecare dintre nou sa invatam sa reproducem in acest mod nou si diferit; presupun ca putem produce ocazional ,,tipuri” ciudate in proces. Dar deja facem asta.

Sunt absolut comvins ca bunele rezultate pe care le vom atinge repede vor valora mai mult decat rusinea provocata de insuccese. In cele din urma trebuie sa avem toti constiinta curata inca odata, stiind ca am facut cele mai bune eforturi, utilizand cunostinte genetice de ultima generatie, sa producem populatii de rolleri sanatoase si robuste. Sa nu uitam ca cartografierea ADN-ului avanseaza, uneletele noastre se vor imbunatati si abilitatea noastra de a prezice ce vor reproduce parintii se mari considerabil.

Schimbarea in moda nu poate apare fara dezbateri largi intre crescatori, deoarece noile concepte par mereu amenintatoare cand sunt descrise pentru prima data. Acesta nu este in realitate un concept asa de nou. Multi crescatori deja s-au angajat in incrucisari regulate cu scopul de a creea propria familie de rolleri. Toata ideea de un sistem de reproductie balansat dinamic heterozigot care sa asigure pastrarea unei diversitati genetice sanatoase pe cat posibil deja a fost instaurata in multe loturi. O asemenea diversitate face posibila o dezvoltare usoara in orice directie doreste crescatorul.

Asigura ca nivelul problemelor genetice este tinut la un minim indiferent de schimbarile de standard care apar. In staticul sistem balansat homozigot care se practica acum in multe loturi, pe ce se mareste in timp gradul homozigotiei si odata cu reproductia selectiva, va deveni mai greu pentru schimbarile mari sa apara usor si natural, si problemele genetice vor deveni din ce in ce mai pronuntate.

Odata ce o alela se va ,,fixa” homozigota, nici o selectie nu va putea schimba acest lucru; doar o incrucisare radicala poate restabili alelele pierdute si o asemenea incrucisare va modifica mereu balanta statica complet, necesitand ani de consangvinizari si selectie, probabil prin care se vor crea noi probleme genetice. Sunt comvins ca un sistem bazat pe un echilibru dinamic al genelor sanatoase dominante trebuie sa fie inevitabil mai bun decat un sistem care arunca afara mare parte din diversitatea genetica sanatoasa pentru a atinge stabilitatea pentru legaturile homozigote recesive cautate.

Inevitabil unii vor simti ca sugestiile continute in acest articol sunt nerealistice si impracticabile, asemenea idei ca diversitate in cadrul rasei si sistem de reproductie balansata-heterozigot ,,nu vor zbura niciodata”. Multi crescatori vor exclude imediat ideea de a incerca deliberat sa se mareasca gradul heterozigot, dupa atatia ani de urmarire a homozigotului prin ,,crestere in linie” si consangvinizare pentru a mari performanta si a spori consistenta reproductiei performantei. Doar acum, speranta si eforturile noastre revin impreuna cu cercetarea indicatorilor din ADN pentru bolile genetice majore, pentru performanta si pentru identitatea de rasa.

Zestrea genetica a unei rase poate fi asemanata cu un cont in banca: unul nu poate retrage la nesfarsit fara sa depoziteze din cand in cand( indiferent de deficitul gandit de politicieni). Este foarte usor sa ignoram predispozitia genetica pentru boli, imi cer scuze, sa cumparam medicamente, sa platim facturile la veterinar si sa nu zicem nimic de frica sa nu fim acuzati ca avem un lot impropriu pentru reproductie. Totusi adevarul poate fi ca reproducem loturi defecte; sistemul in sine garanteaza asta in mod virtual.

Daca credem ca reproductia loturilor defecte este un lucru rau , atunci ar trebui simplu sa discutam despre moduri de a alterna sistemul sa ne permita sa restabilim sanatatea genetica. Trebuie acum sa cautam sa elaboram un sistem evoluat care natural, aproape automat, produce animale sanatoase- pe care il vom continua cu selectia noastra pentru temperament, performanta si tip de rasa. Cel mai important este sa incepem sa discutam si sa muncim la noul sistem care trebuie sa faciliteze sanatatea genetica a pasarilor noastre.

de Cliff Ball

Articol preluat de pe blogul personal al domnului Ovidiu Maftei.